Sari la conținut

Program pentru cabinete de kinetoterapieKinetoterapie

Ședințele, terapeuții și sălile pe aceeași agendă

Fiecare ședință e o programare pe terapeut și pe sală sau aparat. Terapeutul scrie nota ședinței și planul de tratament, recepția încasează și facturează, iar managerul vede ocuparea și rapoartele.

Clinica demo pe profilul „Kinetoterapie & recuperare” e fictivă: intrați fără cont, cu un clic pe rol. Prețul: la cerere.

Imagine ilustrativă: benzi elastice atârnate pe o bară din lemn, o minge de exerciții și o saltea, într-o sală cu pereți verzi
Pagina „Azi” a centrului de recuperare demo, pe telefon
Imagine ilustrativă; captura e din clinica demo, cu date fictive.

Profilul clinicii

Kinetoterapie & recuperare

În agendă
Sală / aparat
Practician
Terapeut
Planul
Plan de tratament
Pacient
Pacient

În meniu

  • Agendă
  • Fișa pacientului
  • Plan de tratament
  • Consimțăminte
  • e-Factura
  • Sterilizare (nu apare în acest profil)
  • Stoc
  • Odontogramă (nu apare în acest profil)
01O zi în clinica dumneavoastră

De la prima programare la închiderea zilei

Fiecare pas e un ecran din panou, cu etichetele profilului „Kinetoterapie & recuperare”: sală / aparat în agendă, terapeut în fișă.

  1. 07:30Recepția

    Ziua începe pe pagina „Azi”

    Ședințele zilei pe săli și aparate, pacientul următor, cine a sosit și ferestrele libere în care mai încape o programare.

    • Azi
  2. 08:00Recepția

    Agenda pe terapeuți și pe săli

    Vedere pe zi sau pe săptămână, pe coloane de terapeut ori de sală. Programul și concediile terapeuților sunt deja în agendă; o ședință mutată își păstrează codul.

    • Agendă
  3. 09:00Terapeutul

    Evaluarea, în fișa pacientului

    Anamneza profilului, cu alertele în antetul fișei. Nota fiecărei ședințe o scrie terapeutul; scrisorile medicale și imaginile aduse de pacient se atașează criptat.

    • Fișa pacientului
    • Fișiere criptate
  4. 09:45Terapeutul

    Planul de tratament

    Etapele recuperării, cu serviciile și prețurile clinicii. Pe plan se vede ce s-a efectuat și ce a rămas de efectuat.

    • Plan de tratament
  5. 13:00Recepția

    Încasări și facturi

    Plăți parțiale și avansuri legate de plan, soldul fiecărui pacient și factura cu XML e-Factura.

    • Încasări
    • Facturi
  6. LunarManagerul

    Rapoarte, comisioane și rechemări

    Producția pe terapeuți, comisioanele lunii și lista pacienților fără vizită de mai multe luni și fără programare viitoare.

    • Rapoarte
    • Comisioane
    • Rechemări
Imagine ilustrativă: o rolă de masaj din spumă și o bandă elastică verde, pe o podea din lemn deschis
Imagine ilustrativă.
02Ce merge din prima zi

Modulele care există azi în panou

Profilul „Kinetoterapie & recuperare” schimbă etichetele, meniul, anamneza și șabloanele de pornire. Restul modulelor sunt aceleași pentru toate tipurile de clinici.

Specific profilului

  • Etichetele profilului

    În panou scrie „Sală / aparat”, „Terapeut”, „Pacient” și „Plan de tratament”: în meniu, în agendă, în e-mailurile și în PDF-urile pentru pacienți.

  • Stoc pentru consumabile

    Intrări, consum și inventar; sub pragul minim pleacă o alertă pe e-mail.

  • Fără sterilizare în meniu

    Registrul de sterilizare nu apare în meniul acestui profil, ca meniul să rămână scurt.

  • Șabloanele de pornire

    8 servicii de agendă cu durată și 8 rânduri în lista de prețuri, toate fără preț (prețul e „de completat” de clinică); 3 modele de consimțământ marcate „EXEMPLU — de verificat de clinică”: „Program de kinetoterapie”, „Electroterapie / ultrasunete / laser terapeutic”, „Terapie manuală / masaj terapeutic”; 5 categorii de stoc; rechemarea recomandată la 3 luni, ca sugestie în Setări. Nimic nu se suprascrie: ce are deja clinica rămâne.

Recepție

Ziua, agenda și cererile

  • Pagina „Azi”

    Programările zilei pe săli / aparate, următorul programat, sala de așteptare, alertele și lista „De sunat” cu cererile din formularul site-ului.

  • Agenda pe terapeuți și săli / aparate

    Zi sau săptămână, cu programul și concediile echipei; o programare mutată își păstrează codul.

  • Pacienți: import și îmbinare

    Import din CSV cu previzualizare (nou, posibil duplicat, erori); fișele duble se îmbină.

  • Mementouri, rechemări, listă de așteptare

    Memento pe e-mail cu o zi înainte, doar cu acord; cine n-a mai venit de câteva luni; intervalele eliberate.

Clinic

Fișa, planul și documentele

  • Fișa pacientului

    Anamneza profilului, cu alertele în antet; note care nu se șterg; imagini și PDF criptate AES-256-GCM.

  • Plan de tratament

    Pe servicii, cu etape, reduceri și valabilitate, în lei sau în euro, cu prețurile clinicii; tipărit.

  • Consimțăminte pe tabletă

    Șabloane versionate, semnătura pe ecran, inclusiv a reprezentantului legal; PDF cu amprentă.

  • Registrul de consultații

    Numerotare continuă pe an, tipăribil; diagnosticul vine doar din nota specialistului.

Financiar

Banii, facturile și contabilul

  • Încasări și închiderea zilei

    Plăți parțiale și avansuri, soldul fiecărui pacient, raportul de casă și soldul de numerar.

  • Facturi cu XML e-Factura

    Serii configurabile, numerotare fără goluri, stornare; XML UBL 2.1 CIUS-RO pentru fiecare factură.

  • Export pentru contabil

    Lunar: jurnalul de vânzări și registrul de încasări în CSV, plus arhiva ZIP cu XML-urile.

  • Comisioane și rapoarte

    Comision pe terapeut, cu excepții pe procedură; încasări, producție și programări pe canale.

Conformitate

GDPR, acces și echipă

  • Jurnal de acces

    Cine a deschis sau a modificat ce, pe perioadă, utilizator și pacient; export CSV pentru DPO.

  • Exporturi GDPR

    Dosarul pacientului (PDF, JSON și fișierele) la cerere; exportul complet al clinicii, oricând.

  • Roluri pe echipă

    Manager, recepție, practician, asistent; drepturile se verifică pe server, la fiecare cerere.

03Capturi din clinica demo

Așa arată panoul pe acest profil

Capturi din clinica demo pe profilul „Kinetoterapie & recuperare”, cu date fictive; apăsați pe oricare ca s-o măriți.

„Azi”: ședințele zilei pe săli și aparate, pacientul următor și „De sunat”.
Aceeași pagină, pe telefon.
Agenda pe terapeuți, cu sălile și aparatele.
Fișa pacientului: date administrative și programări.
Fișa clinică: alertele din anamneză și notele.
04Securitate și GDPR

Datele clinicii, tratate ca date medicale

  • Date în UE, pe server în Germania

    Panoul, baza de date și fișierele clinice stau pe serverul nostru din Germania. Traficul spre panou trece prin Cloudflare.

  • Fișiere clinice criptate

    Imaginile, documentele și consimțămintele semnate se păstrează criptate pe disc, cu AES-256-GCM.

  • Fișa, la practicieni

    În panou, fișa clinică o deschid practicienii și asistenții; managerul, doar dacă e și practician în agendă. Exportul complet al clinicii, pe care îl descarcă managerul, o include. Echipa Invent Evolution, la suport, nu o vede.

  • Nimic nu dispare în tăcere

    Facturile se stornează, încasările se anulează cu motiv, notele se completează; fiecare deschidere a fișei intră în jurnal.

05Întrebări

Ce ne întreabă clinicile

Ce nu face?
  • Nu lucrează cu CNAS / SIUI, nu emite rețete electronice și nici concedii medicale.
  • Nu citește și nu arhivează imagini DICOM; rezultatele se atașează ca imagine sau PDF.
  • Nu e casă de marcat fiscală: dovezile de plată și închiderea zilei sunt documente interne.
  • Nu face telemedicină video.
  • Nu pune diagnostice și nu face triaj automat: decizia medicală rămâne la specialist.
Ce vede terapeutul în panou?

Terapeutul lucrează cu drepturile de practician: agenda lui și pacientul următor, fișa clinică, planurile de tratament și comisioanele lui. Nu vede încasările, facturile, setările și echipa.

Pot nota evoluția pacientului de la o ședință la alta?

Da, în nota fiecărei ședințe, scrisă de terapeut. Notele nu se șterg: autorul le corectează doar în primele 24 de ore, apoi se adaugă completări.

Pot încerca panoul pe acest tip de clinică?

Da: există o clinică demo pe profilul „Kinetoterapie & recuperare”, cu date fictive. Intrați fără cont, cu un clic pe rol; datele sunt fictive și se resetează zilnic.

Pot aduce datele din programul pe care îl folosim acum?

Da, dintr-un fișier CSV (un tabel Excel se salvează ca CSV). Înainte de import vedeți ce e nou, ce pare duplicat și ce are erori. Lista de prețuri se importă la fel.

Ce se întâmplă dacă schimbăm tipul clinicii?

Tipul îl schimbă doar managerul, din Setări, iar schimbarea se scrie în jurnal. Nu se șterge nimic: se schimbă doar etichetele, meniul, anamneza și șabloanele afișate.

Trimite facturile direct în SPV?

Nu. Panoul emite factura și generează XML-ul e-Factura (UBL 2.1, CIUS-RO); încărcarea în SPV o face clinica sau contabilul.

Cât costă?

Prețul îl stabilim la cerere, după prezentare, și vi-l trimitem în scris.

Vedeți panoul pe profilul clinicii dumneavoastră

Intrați în demo cu un clic pe rol, apoi programați o prezentare pe felul în care lucrează echipa.